Între Mucea si Solutie

[Nea' Caisa]

Ca soluţie de compromis între obiectivo'vise întotdeauna am ales retrospectiva, ca odihnă aşteptată, fum pe stănoagă, iocan, potcoave şi istorisiri. După multe răspunsuri găsite la întrebări pe care speram ca mi le voi pune caut din nou evadare. Ciclic sau nu, în timp finit, am nevoie să ţip într'o pungă mare de hârtie de care toţi să'şi bată joc. Şi în deplinătatea accentuării urii ce va s'o port, să mă înrăiesc, să mă apăr, să am din nou voinţă să'mi impun să mă strădui.

Mă masturbez motivaţional la intervale bine definite. Nu ştiu dacă sunt doar eu de vină sau dacă e firesc să descopăr în orice smarald o urmă de fecală. În fiecare fluture pe care mă chinui să'l prind găsesc un mic bold al altcuiva, înfipt greşit, tocmai pentru a'mi fute mie absolut plăcerea. Exagerez, desigur, dar aş dori măcar o picătură de nectar să'mi satisfac fetişul de perfecţiune.

Am plecat brusc de aici, fără să mă uit în urmă; mi'e foarte uşor să mă desprind, de orice, oricum, am constatat asta în iarna 2002-2003 când mi'am lăsat sufletul printre cioburile altui suflet. Mă abandonez des în alte lucruri, altfel nu ştiu cum aş scăpa. Din păcate îmi revin.

Nu mai fumez de vreo şase luni, m'am angajat în singurul loc în care aş fi vrut să lucrez, mi'am luat maşină, am credit de plătit, am rate, am aceeaşi verighetă pe deget, am aceleaşi vise în alte rochiţe, cu alte machiaje, am viaţă fără prea multă scorţişoară, zâmbesc, mai rar şi mai trist, ce'i drept, sunt tot mişto, acum în varianta de 20 de ani.

Revelaţia ultimelor săptămâni e destul de clară, pe moment cel puţin. Nu vreau ca monitorul să'mi fie ogor toată viaţa. Sunt bun la ceea ce fac, însă vreau lume în jurul meu, vreau să discut, să mă cert, să enervez, să fac lumea să zâmbească, să produc efect, să fiu coperta, să'mi fie recunoscută muşcătura, să rămână ceva din mine, să fiu mai viu de atât. Nu sunt omul cuvintelor şterse de pe plită sau dintr'un fund de ceaun, mie îmi place să comunic şi să mă exprim. Sunt genul care adoră cuvântul şi pentru cum sună. Să'mi caut altfelul în nişte tipare, să fiu pantone nu rgb, să fiu proaspăt nu confiat, să fiu acolo niciodată tot aici. Şi voi fi.

Un puşti simpatic ce sunt vă explică opţionalitatea existenţei dumnevoastră ca cititori ai acestor rânduri. Nu încercaţi să mă seriositizaţi. Am venit aici să mă joc, din nou. Ca toţi ceilalţi. Sunt tot eu, mai la mişto, fără prea multe implicaţii.

[Nea' Caisa]

Mucea a devenit mai mult decât o stare, e deja o perioadă Mucea şi tremur ca la primul pornache filmat în zăpadă, de teama de a nu veni, sau fi, sau veni, dar deja venită, sau în fine, o eră Mucea. Şi cum simpaticul american rus evreu zicea, când eram eu în cartea lui, pe la pagina 180, alergând dintr'un capăt spre altul al rândurilor de mic ce eram, povara cunoaşterii e con de prostie. Nu e mare minus, e lipsa plusului care din greşeală a fost. Genial cu ocaua mică, unul dintre ceilalţi cu măsurătura de om mare.

Locul gol din jur pe care îl detest de fiecare dată când nu îl detest, a început să'mi placă. Am început să văd aici o mică seră, pe care de mult o percepusem, însă doar ca perete intenţionat pus între mine şi soare. Dar poate fi şi bine. Îmi poate fi şi cald, pot primi şi lumină, pot fi protejat. Va ploua pe alţii de va fi să plouă şi chiar de ajunge la mine, imposibil mai mult decât nişte picături, care ce mi'ar putea face altceva decât motiva? Vezi, asta nu am înţeles, că nu trebuie să cresc numai în sus, să fiu repede constrâns de plafon, eu am un întreg volum la dispoziţie. Aici pot creşte în multe direcţii, lucru pe care îl şi voi face. Şi abia după ce orice eu nu va mai încape în tot el voi pleca, fără regret, ci cu respect. Oamenii, precum bichonii, habar n'au cât de puţine pot.